Lansarea monografiei „Managementul PR-ului politic sau Vânătoarea de voturi electorale”

2014-11-04
 

Joi, 6 noiembrie, ora 10:00, în Sala Mică a AŞM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1), va avea loc lansarea monografiei ştiinţifice Managementul PR-ului politic sau Vânătoarea de voturi electorale, autor - Aurelia Peru-Balan, doctor în ştiinţe politice, cercetător ştiinţific coordonator, Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM.

Lucrarea conţine o analiză a trendului PR-ului politic pe piaţa politică internaţională şi a specificului naţional. Autoarea oferă o radiografiere ştiinţifică a evoluţiei strategiilor de comunicare politică în competiţiile electorale din Republica Moldova în perioada 2005-2011. Monografia conţine, de asemenea, un compartiment dedicat studiului alegerilor prezidenţiale din SUA, 2012, Franţa, 2012 şi Federaţia Rusă, 2012, astfel încât cititorul va putea percepe influenţa tehnologiilor occidentale de PR politic asupra comunicării electorale în Republica Moldova în parcursul ei european.

Managementul PR-ului politic sau Vânătoarea de voturi electorale a apărut la Editura „Cartier”.

La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai mediului ştiinţific, lideri politici, lideri de opinie, jurnalişti, toţi cei interesaţi în materie de marketing politic.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM