Președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca a depus, astăzi, 3 iunie 2016, flori la Ambasada României în Republica Moldova, aducând un omagiu victimelor teribilului accident aviatic, care s-a produs ieri în localitatea Haragâș, raionul Cantemir, unde, în timpul unei operațiuni de salvare, elicopterul Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) s-a prăbușit, curmând patru vieți.
Președintele Duca a semnat și în Cartea de condoleanțe, deschisă la Ambasada României.
„Suntem profund îndurerați de tragicul accident aviatic produs în localitatea Haragâș, raionul Cantemir. S-au aflat în cea mai frumoasă și nobilă misiune, cea de a salva vieți, dar salvatorii nu au putut fi salvați. În numele Academiei de Științe a Moldovei și întregii comunități științifice exprimăm sincere condoleanțe familiilor îndurerate și întregului popor român. Dumnezeu să-i odihnească în pace”, se menționează în mesajul de compasiune al președintelui AȘM.
Eugenia Tofan,
|