Cu prilejul aniversării a 70-a de la crearea primelor instituţii de cercetare şi a 55-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la 25 martie 2016, își va susține lucrările Conferința Științifică Internațională cu genericul „Știinţele vieţii în dialogul generațiilor: conexiuni dintre mediul academic, universitar și de afaceri”.
Deschiderea conferinței se va desfășura la Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” a AȘM (str. Academiei, 5A), ora 10:00.
Înregistrarea participanților, ora 09:00-10:00.
Manifestarea are drept scop major asigurarea unui dialog eficient și transferul de cunoștințe și experiență dintre savanții notorii din țară și străinătate cu cercetătorii juniori (masteranzi, doctoranzi din diverse instituții). Un alt aspect al evenimentului se axează pe realizarea conexiunii dintre mediul de afaceri cu cercetarea științifică.
Conferința este organizată de Facultatea Științe ale Naturii, Centrul de Genetică Funcțională și Școlile Doctorale Științe Biologice și Științe Geonomice din cadrul Universității Academiei de Științe a Moldovei și cuprinde următoarele secţii:
Realizări și perspective în domeniul:
Ameliorării Plantelor
Biomedicinei
Bioinformaticii
Schimbărilor Climatice
Siguranței Alimentare
Ecologiei și Protecției Genofondului
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media
Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM
|