Probleme de interes comun în domeniu științei juridice, abordate la întâlnirea cercetătorilor ICJP cu prof. Mircea Duţu

2016-03-17
 

Astăzi, 17 martie 2015, cercetătorii Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM au avut o întâlnire cu directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Duţu.

În cuvântul său introductiv, directorul ICJP, dr.hab., prof. Valeriu Cuşnir a făcut o succintă incursiune în istoricul tinerei instituţii, remarcând activitatea şi rezultatele obţinute de cercetători, menționând  şi numele sonore de savanţi care fac imagine nu doar institutului, dar şi comunităţii ştiinţifice din ţară. Directorul i-a mulţumit colegului român, prof. Duţu, pentru amabilitatea de a vizita institutul-frate din cadrul Academiei moldave şi de a împărtăşi din bogata experienţă a activităţii de cercetare a colegilor români.
 
Justificată dorinţa profesorului Mircea Duţu de a împărtăşi întru câtva si experienţa colegilor săi, Institutul de Cercetări Juridice din România fiind creat în 1954. La cei peste 60 de ani împliniţi pot spune cu certitudine că au moştenit preocupările existente în Academia Română încă din anii 1930.
 
Profesorul Duţu a exprimat bucuria şi plăcerea de a se afla la Chişinău şi de a avea o întâlnire de lucru, dar şi de suflet cu colegii de la Institutul de Cercetări Juridice şi Politice. „Este un început, pe care ni-l dorim să fie deosebit de fertil, să se realizeze în acţiuni concrete, să realizăm împreună o ştiinţă juridică care să exprime specificul nostru în cadrul UE şi afirmării fenomenului mondializării”, a remarcat directorul Duţu.  În luarea sa de cuvânt, profesorul a abordat probleme de interes comun legate de armonizarea legislaţiei naţionale potrivit UE, probleme ce vizează dezvoltarea ştiinţifică în urma codificărilor masive care au avut loc în cele două state în ultimele decenii. „De asemenea, am avut în vedere că pe baza tradiţiilor comune putem să gândim şi să construim în comun structura juridică care să ne asigure cele două state, o perspectivă nouă în cadrul UE şi, de ce nu, în cadrul mondializării”, a precizat oaspetele.     
 
În discursul său, Domnia Sa a pornit de la faptul că dincolo de state cu organizare politică, de legislaţii, există o ştiinţă juridică, o ştiinţă care rezultă din nomosul tradiţiei şi specificul fiecărui popor. Aşa cum s-a relevat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cum arată principalii doctrinari, susţine profesorul Duţu, poporul şi naţiunea română convieţuiesc în două state, organizate politic separat. Avem constituţii şi legislaţii naţionale separate, pe care trebuie să le recunoaştem şi să le respectăm ca atare, dar dincolo de aceste realităţi temporale, există ştiinţa. În acest sens, specifică directorul Duţu, ştiinţa juridică este o ştiinţă unică, pentru că ea caracterizează obiceiurile, stilul de viaţă şi aspiraţiile unui popor. De aceea, conchide profesorul, ştiinţa juridică românească este una singură şi unitară, chiar dacă statele pot fi mai multe sau legislaţiile pot să se dezvolte separat, să evolueze în acelaşi sens.        
 
Directorul Valeriu Cuşnir a subliniat că ideile expuse în discursul omologului său inspiră la iniţierea noilor proiecte şi acţiuni comune. În acest sens, Domnia Sa a consideră că temei şi interes comun există, important e ca eforturile să fie concentrate pe probleme prioritare. Sub acest aspect, prof. Cuşnir susţine că Institutul şi-a pus drept scop de a uni eforturile, iar cu bunăvoinţa şi asistenţa colegilor români să fie create echipe comune de cercetare pentru realizarea anumitor studii, inclusiv, în domeniul juridic, sistemului politic, fenomenelor sociale etc. Ca o primă acţiune, consideră că ar trebui să fie realizarea unei lucrări colective privind ocrotirea drepturilor mediului sănătos prin mijloace de drept penal, cu atât mai mult că în cadrul Institutului sunt cercetători  care au consacrat studii ocrotirii mediului ambiant prin instrumentarul internaţional.    
 
La finele întâlnirii, directorul Mircea Duţu a donat un set de carte ştiinţifică juridică colegilor de la ICJP al AŞM.
 
De asemenea, directorii ambelor institute au semnat şi primul Acord de cooperare ştiinţifică între Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române Institutul de Cercetări Juridice şi Politice  al AŞM.
 
În vizita sa la Chişinău, directorul a fost însoţit de Tudor Avrigeanu, dr. cercetător ştiinţific de gradul al Institutului Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
 
Tot astăzi, profesorul Mircea Duţu va participa la lansarea volumului „Constituţiile statelor lumii”, autor, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Ion Guceac, m.c. al AŞM.

Galerie foto
 
Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM